REGULI NOI DE PARCARE LA DITL
Creșterea semnificativă a parcului auto la nivelul Municipiului Giurgiu are efecte vizibile nu numai în trafic, dar și asupra zonelor de parcare de domiciliu sau ale instituțiilor publice;
Nu de puține ori parcări deținute de instituții publice sunt folosite abuziv de către vecinii acestora chiar și în timpul programului de lucru al instituției, cu afectarea gravă a confortului celor care apelează la serviciile acestei instituții.
”Cine în orașul ăsta nu și-ar dori gratis o parcare supravegheată video 24 din 24 ore?! Noi am fost totuși îngăduitori până acum cu vecinii noștri și le-am permis să ne folosească proprietatea în afara orelor de program ca parcare a autovehiculelor pe care le dețin, însă nu putem fi de acord ca cei care apelează la serviciile noastre să parcheze la 300 – 400 metri pentru ca să ajungă la noi cu documente, uneori prin ploaie sau viscol; Înainte de a mă preocupa confortul vecinilor, mă preocupă mai mult confortul celor care apelează la serviciile noastre sau a celor care au ceva de achitat la DITL!” a precizat directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea.
Astfel, începând cu 1 octombrie 2019 cei care vor fi surprinși lăsându-și autovehiculul parcat, în parcarea instituției, în timpul programului de lucru mai mult timp, vor suporta rigorile prevederilor legale, mergând până blocarea roților sau ridicarea autovehiculului.
www.ditlgiurgiu.ro