E JALE! ÎNCHISOARE PENTRU CEI CARE NU RESPECTĂ SANCȚIUNEA DE MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII!

Un nou proiect de lege inițiat de Ministrul de Interne Carmen Dan, care prevede pedeapsa cu închisoarea de până la 2 ani pentru cei care nu respectă sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, a fost adoptat tacit de Senat și va merge foarte curând la Camera Deputaților.

Este o chestiune de zile până când acest proiect va deveni lege și va putea fi pus în aplicare și de administrațiile locale.

"Nerespectarea hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității săvârșită prin neprezentarea la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, sustragerea de la executarea sancțiunii după începerea activității sau neîndeplinirea îndatoririlor ce revin la locul de muncă se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani", prevede proiectul de lege care modifică art. 287 din Codul penal.

Încălcarea unei hotărâri judecătorești, de a plăti amenda sau de a efectua prestarea unei activități în folosul comunității nu are în acest moment nicio repercusiune asupra celui sancționat. Acest lucru face ca, persoanele cu bunăvoință să achite sancțiunile contravenționale ori să presteze o activitate în folosul comunității, se arată în expunerea de motive, citat de www.hotnews.ro.

Cei care nu au venituri sau nu au niciun bun pe numele lor, dar înregistrează datorii (amenzi, chirii, etc.) sunt declarați într-o primă fază insolvabili, apoi organul fiscal unde înregistrează aceste datorii solicită instanțelor de judecată transformarea acestor debite în ore de muncă în folosul comunității!

Numai anul trecut, în Municipiul Giurgiu au fost puse în executare un număr de 34 sancțiuni de muncă în folosul comunității, iar pentru alți 28 de debitori s-au demarat procedurile de localizare și notificare. În acest moment pe rolul instanțelor din România, DITL Giurgiu are numai puțin de 152 dosare, valoare debitelor pentru acestea ridicându-se la 1.188.879 lei!

www.ditlgiurgiu.ro