AU MAI RĂMAS DOAR 7 ZILE
PENTRU PLATA CU REDUCERE A IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE!
Marți 30 iunie 2020 este ultima zi în care contribuabilii giurgiuveni își mai pot plăti impozitele și taxele locale cu o reducere de 10%, dacă achită integral dările către bugetul local.
Consilierii locali au hotărât ca și anul acesta contribuabilii să beneficieze de o reducere la plata impozitelor și taxelor locale, dacă își achită integral datoriile până la 31 martie, termen care a fost prorogat - datorită pandemiei - pentru 30 iunie 2020.
Până în acest moment peste 16.159 de giurgiuveni, dintre care circa 600 de firme cu patrimoniu în municipiul Giurgiu, și-au achitat integral impozitele și taxele locale, alimentând anul acesta bugetul local cu circa 18,6 milioane de lei, cu aproape un milion de lei mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.
”O bună parte dintre giurgiuveni au preferat să-și achite dările la bugetul local, prin canale on-line scăpând cu această ocazie, de un drum la casieriile noastre. Vorbim de o mică parte care crește încet-încet și care se pare că se obișnuiește cu acest mod de relaționare cu administrația fiscală locală. De altfel pe lângă plățile on-line, de mai bine de 2 ani, putem oferi contribuabililor și o mulțime de documente tot prin intermediul internetului, folosind platforma noastră ditlgiurgiu.ro” a precizat directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea.
Cei care doresc să facă plata la casierie, au la dispoziție 3 locații în orașul Giurgiu:
1) Sediul central din Șos. Alexandriei:
Program cu publicul: Luni – Vineri: 8.30 – 16.00
2) Casieriile din Piața Centrală și din Cartierul Tineretului
Program cu publicul: Luni – Vineri: 8.00 – 15.30
ditlgiurgiu.ro