Începând cu data de 15.05.2023 - ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative - se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul Direcției de Impozite și Taxe Locale Giurgiu!

_____________________________________________

08.05.2023

Direcția de Impozite și Taxe Locale Giurgiu organizează, în condițiile legii,  concurs de recrutare pentru ocuparea următoarei funcții publice de execuție vacante:

- o funcție publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent la Serviciul Impunere-Executare
    
    Condițiile de desfășurare a concursului:
    Concursul se va desfășura:

  • în data de 14.06.2023 ora 10.00, proba scrisă la sediul  Direcţiei de Impozite și Taxe Locale Giurgiu din șos. Alexandriei nr.7, bl.G2,
  • proba interviului se va anunţa odată cu afişarea rezultatelor la proba scrisă.

Dosarul de înscriere la concurs se poate depune la registratura instituției în perioada 08.05.2023 – 29.05.2023 inclusiv şi va conţine în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare:

a) formularul de înscriere (prevăzut în Anexa nr. 3 a Hotărârii Guvernului nr. 611/2008);
b) curriculum vitae, modelul comun european;
c) copia actului de identitate;
d) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
e) copia carnetului de muncă şi/sau, după caz, adeverinţă eliberată de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
f) adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterioare derulării concursului de către medicul de familie sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.
    Copiile de pe actele menţionate mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei sau se prezintă în copii legalizate.

    Condițiile de participare la concurs:

    Condiţiile specifice necesare a fi întrunite în vederea participării la concurs şi ocupării funcţiei publice sunt:

    Pentru funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional asistent la Serviciul Impunere-Executare:

-studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în unul din domeniile ştiinţe economice, juridice, administrative sau inginerești;

- vechime minimă în specialitatea studiilor – minimum 1 an

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.
    Relații suplimentare se pot obține la sediul: șos. Alexandriei, nr. 7, bl. G2, telefon 0246231521, interior 108.

Condițiile generale: 

Conform art. 465 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- este apt din punct de vedere medical să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
- îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
- nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
- nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
- nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
- nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

    Bibliografia

  1.  Constituția României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
  2.  Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
  3. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  4.  Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare
  5.  Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (*actualizată*) (doar Titlul IX – Impozite și taxe locale)
  6.  Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală (*actualizată*) (Titlul III – Dispoziții procedurale generale și Titlul VII – Colectarea creanțelor fiscale)
  7. Ordonanța Guvernului. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (*actualizată*)

 

Tematica:

1.)  Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale  

  • Autoritățile publice. Parlamentul, Guvernul și raporturile Parlamentului cu Guvernul.
  • Autoritatea Judecătorească.
  • Economia și finanțele publice.
  • Revizuirea Constituției.
  • Administrația publică locală.

2.) Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice  

  • Dispoziții generale  
  • Statutul funcționarilor publici: 
  • Dispoziții generale;  
  • Clasificarea funcțiilor publice. Categorii de funcționari publici;  
  • Drepturi și îndatoriri;
  • Consilierea etică a funcționarilor publici și asigurarea informării și a raportării cu privire la normele de conduită 
  • Cariera funcționarilor publici;  
  • Acorduri colective. Comisii paritare 
  • Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici;  
  • Modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu 
  • Actele administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea, sancționarea și încetarea raporturilor de serviciu

3.) Prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;

4.) Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 

  • Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul muncii  
  • Egalitatea de șanse între femei și bărbați în ceea ce privește participarea la luarea deciziei 
  • Soluționarea sesizărilor ș reclamațiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex

5.) Codul Fiscal:

  • Dispoziții generale 
  • Impozite și taxe locale
  • Scutiri și dispoziții comune. 
  • Sancțiuni
  • Prevederi fiscale aplicabile leasingului financiar

6.) Codul de procedură fiscală:

  • Dispoziții procedurale generale
  • Colectarea creanțelor fiscale

7.) Regimul juridic al contravențiilor

 

Atribuţiile prevăzute în fișa postului:
1. Colaborează și respectă etapele şi termenele prevazute în procedura de executare silită;
2. Înfiinţează și colaborează la instituirea sechestrelor asupra bunurilor mobile și imobile urmăribile ale debitorilor precum și indisponibilizarea bunurilor.
3. Pentru indisponibilizarea veniturilor urmăribile și a disponibilităților bănești din conturile bancare în lei și valută instituie adrese de înființare a popririi pentru debitorii persoane fizice și persoane juridice, conform prevederilor legale în vigoare;
4. Procedează la stingerea efectelor procedurii de executare silită prin emiterea adreselor de sistare a popriri și a deciziilor de încetare a măsurilor de executare silită,  pentru debitorii persoane fizice și persoane juridice, conform prevederilor legale în vigoare;
5. Colaborează și recuperează cheltuielile efectuate cu executarea silită;
6. Colaborează la organizarea publicităţii licitaţiilor în vederea vânzării imobilelor sechestrate în cadrul procedurii de executare silită;
7. Atribuții în aplicarea măsurilor asiguratorii;
8. Pentru îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin, solicită sprijinul organelor de poliţie, precum şi alte relaţii de la persoane fizice, juridice, Oficiul Registrului Comerţului, instanţele judecătoreşti, societăţile bancare, alte instituţii ale administraţiei publice centrale sau locale;
9. Analizează şi supune spre verificare Șefului de Birou dosarele cuprinzând solicitările debitorilor, persoane fizice sau juridice care solicită stingerea creanţelor la bugetul local prin trecerea în proprietatea publică a municipiului a unor bunuri imobile supuse executării silite;
10. Soluţionează solicitările primite de la contribuabili referitoare la aplicarea procedurii de executare silită şi stingerea creanţelor fiscale datorate bugetului local;
11. Răspunde de îndeplinirea procedurii de executare silită până la expirarea termenului de prescriere a dreptului de a cere executarea silită;
12. Asigură şi răspunde de integritatea, confidenţialitatea şi securitatea datelor conţinute in fiecare dosar de executare silită;
13. Asigură contribuabililor persoane fizice și juridice asistenţă de specialitate cu privire la modul plată a datoriilor către bugetul local;
14. Asigură preluarea în baza de date a informaţiilor din dosarele de executare silita;
15. Urmăreşte încasarea impozitelor şi taxelor locale în cadrul procesului de executare silită;
16. Urmăreşte permanent situaţia sumelor restante pe fiecare contribuabil aflat în procedura de executare silită şi propune măsuri sau soluții pentru încasarea acestora;
17. Constată starea de insolvabilitate a unor contribuabili persoane fizice, aceștia se vor înregistra în evidenţă separată și efectuează verificări anuale;
18. Respectă legislaţia fiscală şi solicită de la Consilierul Juridic, ori de câte ori este cazul, precizări şi soluţii în legătură cu aplicarea unitară a legislaţiei;
19. Inventariază documentele din evidenţă şi predă dosarele la arhivă pe bază de listă de inventariere în conformitate cu reglementările legale;
20. Propune sugestii pentru fluidizarea activității precum și sporirea operativității în furnizarea informațiilor necesare fundamentării deciziilor;
21. Răspunde de respectarea normelor de conduită și deontologice în raporturile cu agenții economici și ceilalți contribuabili;
22. Răspunde de buna cunoaștere a reglementărilor legale specifice atribuțiilor care-i revin și asigură aplicarea corectă a acestora;
23. Asigură confidențialitatea datelor și informațiilor care, potrivit legii, constituie secret de serviciu și/sau nu pot fi date publicității;
24. Răspunde de respectarea circuitului documentelor conform normelor legale și normelor interne;
25. Respectă normele privind securitatea şi sănătatea în muncă şi normele P.S.I;
26. Aplică prevederile Ordinului nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial la activitatea pe care o realizează;
27. Îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare sau dispuse/delegate de șeful compartimentului/Directorul executiv.